VIDEO | Imagini virale cu o Dacie Logan folosită pe post de tractor de către un brașovean

Publicat: 20/10/2023, 17:45

Falimentul uzinei brașovene de tractoare i-a determinat pe fermierii brașoveni să caute soluții la prețuri accesibile pentru a lucra terenul. Astfel, recent a devenit virală filmarea postată de un utilizator al Facebook în care se vede un brașovean care s-a apucat de lucrările agricole de toamnă folosind o Dacie Logan de care și-a legat o grapă.

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară: „Vând tractor, cumpăr Logan”, „Schimb BMW cu Logan”.

Din imagini rezultă că Loganul face față la solicitare, însă nu e clar pentru câtă vreme și ce arie de teren va reuși brașoveanul să lucreze.

Cum a ajuns la faliment uzina Tractorul Brașov

În 1925, la Brașov se înființa o fabrică de avioane, IAR Brașov. În perioada interbelică și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, aici s-au fabricat avioane românești, utilizate și în război. După ce s-a încheiat războiul, odată cu venirea rușilor, aceștia au confiscat mare parte din utilaje, ca pradă de război, astfel că uzina a fost nevoită să își schimbe profilul.

A luat, astfel, ființă, în 1946, Uzina Tractorul Brașov (UTB), una din cele mai cunoscute și apreciate firme românești, atât în țară, cât și în străinătate. Primul tractor care a ieșit pe poarta uzinei a fost un IAR 22, dar, de-a lungul timpului, produsele fabricii au condus agricultura românească la o dezvoltare fără precedent.

Numele de Uzina Tractorul Brașov a apărut în 1948, după numai doi ani de când nu mai producea avioane. Primele tractoare aveau motor Fiat, dar, din 1960, au început să iasă pe piață modelele 100% românești. De altfel, chiar și autoturismele de teren Aro erau mai apreciate dacă aveau motor fabricat aici, decât cele cu motor de Câmpulung.

Tractoarele fabricate la Brașov au ajuns din America de Sud până în Africa și Australia

În 1990, uzina avea 23.000 de salariați. Uzina brașoveană producea, însă, mult mai mult decât putea „înghiți” economia autohtonă, astfel că UTB era unul din principalii exportatori ai României comuniste.

Tractoarele fabricate la Brașov au ajuns din America de Sud până în Africa și Australia, ca să nu mai vorbim de țările din Asia, în special din Orientul Apropiat.

În străinătate, tractoarele fabricate la Uzina Tractorul Brașov au fost vândute sub diverse denumiri. Universal, UTB, Universal Farmliner erau cele trei denumiri sub care puteau fi găsite în Australia, de exemplu. Tot tractoare brașovene se găseau pe alte meleaguri sub numele de Titan. U 650 a fost unul din cele mai întâlnite tractoare din lume, în anii 1970 și 1980.

În 1999, firma s-a divizat în șase societăți comerciale care au fost scoase la vânzare. A început o perioadă de mai mulți ani cu greve și proteste ale muncitorilor, însă nimic nu a mai oprit drumul uzinei spre dispariție, uzina intrând în lichidare în 2007, după două tentative nereușite de privatizare cu italienii de la Landini și indienii de la Mahindra.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Repartitoare de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?